Originea exacta a acestei rase nu este cunoscuta – dar cainele este atestat documentar inca de la inceputul sec 19 – fiind folosit de catre pescarii din Newfoundland pentru a recupera plasele de pescuit din oceanul inghetat. Labrador Retrieverul este un caine foarte inteligent, foarte afectuos cu oamenii, cu un temperament bland, si de o mare dorinta de a fi pe plac stapanului sau. Este folosit la vanatoare pentru aportul din apa si de sol, dar are si utilizari speciale precum cele de caine de vama (pentru controlul bagajelor – arme, munitii, droguri) dar si pentru insotirea persoanelor cu handicap si in diferite terapii psihice si psihologice de reeducare ale anumitor persoane cu probleme de acest gen.
Labradorul este un caine bine si solid construit, activ, de o frumusete aparte.Blana sa este foarte densa si totusi usor de intretinut, impermeabila, de culoare neagra, ciocolatie sau galbena. Foarte bine adaptat lucrului in apa – cainele este un foarte bun inotator.
Pentru toti chinologii este clar ca originea rasei este legata de regiunea Newfoundland – din Canada. Numele rasei este asociat cu peninsula Labrador – situata in imediata apropiere a zonei geografice de origine, precum si de asocierea cu denumirea curentului oceanic cu acelasi nume care scalda coastele NV Canadei. Exista un pic de mister cu privire la stramosii acestui caine, mister datorat in mare parte de exceptionalele calitati pe care aceasta rasa le dovedeste in prezent. Intrebarea care se pune este cum poate un caine sa se adaptaze perfect la atat de multe sarcini in conditii din cele mai grele si totusi sa dea dovada de o mare personalitate si intelegere in relatia cu oamenii. Trebuie sa apreciem drumul parcurs de acesta rasa – il gasim in sec 15 ca un caine al durilor pescari din NV Canadei, folosit la munca grea in cele mai vitrege conditii – pentru ca in sec 19 el sa devina un caine exclusivist - apanaj al aristocratiei engleze.
Stramosii rasei - am precizat deja ca originea acestei rase este legata de cainii pescarilor din Newfoundland – Canada. Este bine sa precizam ca in momentul in care primele companii de pescari isi stabileau sediile in aceasta zona, aceast tip de caine nu era cunoscut, sau cel putin acei exploratori nu il observasera la populatiile din zona. Totodata, trebuie sa spunem ca la sosirea pescarilor in zona, practic aceea regiune a Canadei era nelocuita, singurele asezari omenesti fiind acelea ale unor vechi triburi indiene, care nu traiau din pescuit. Se pare ca, odata cu pescarii englezi, au sosit in zona si cateva exemplare de Old English Water Spaniel. Fara atestari documentare certe este greu sa ne imaginam cum s-au selectionat acesti caini, si din ce incrucisari canine provin; exista speculatii cu privire la amestecul cainelui de Saint Hubert – black & tan, exista varianta vechiului caine portughez de apa, exista opinii cu privire la amestecul pointerului englez samd. Greu de acreditat aceste variante fara a avea o singura mentiune credibila cu privire la acestea. Cu certitudine au existat mai multe tipuri de caini care au interferat dezvoltarea Labradorului, tinand seama si de multitudinea de comercianti, de diferite natii, care s-au perindat prin zona. In schimb trebuie sa spunem ca la populatiile locale s-au gasit caini de tip copoi pe care acestia ii foloseau la vanatoarea de elani, ursi, cerbi, etc.
De aici nu putem decat sa speculam despre ce s-a intamplat. Ca si astazi, existau vase de pescuit care stateau in zona timp indelungat (2-3 ani de zile) iar alte corabii asigurau transportul pestelui prins, intre zona de pescuit si insula britanica. Dupa o vreme au inceput sa soseasca in Anglia un tip nou de caini, care au fost denumiti „fisherman’s dogs” (cainii pescarilor). Acesti caini se dovedeau buni inotatori si foarte rezistenti la lucrul in apa rece. Selectionarea acestor caini de catre pescarii englezi s-a facut pe baza unor criterii strict practice. De regula o echipa de pescuit era alcatuita din 4 insi, 2 care intindeau si stringeau plasele dintr-o barca, iar alti 2 care stateau pe puntea corabiei si prelucrau pestele prins. Acei pescari care minuiau plasele din barca – isi luau drept ajutoare 1-2 caini, care aveau drept principala sarcina recuperarea plaselor din apa inghetata. Pentru aceasta, cainii trebuiau sa fie buni 
inotatori si foarte rezistenti la munca in apa rece. Deasemenea blana cainilor trebuia sa fie impermeabila, atat pentru a ajuta cainele sa reziste la temperaturile scazute, cat si pentru a nu umple barca de apa, atunci cand caini erau recuperati din ocean. Cum s-au format acest caini, si din ce incrucisari canine provin, este greu sa ne dam seama. Cert este faptul ca ei au devenit cu timpul un ajutor nepretuit in munca pescarilor si au inceput sa fie denumiti caini de Newfoundland (sau caine de St. John). Existau 2 varietati de astfel de caini – una de talie mai mica – folosit pentru barcile de pescari, iar alta de talie mai mare – folosita pentru lucrul pe puntea corabiilor. Cainii de talie mai mica – au fost denumiti „Lesser Newfoundland” si mai tarziu Labrador. Cei de talie mai mare au devenit stramosii rasei de Terra Nova.
