Bracul cu adevarat tipic este un animal remarcabil, sanatos fizic si mental, calm si de incredere, dornic sa participe la activitati in aer liber alaturi de stapan. Roba densa si rezistenta la intemperii ii permite sa lucreze pe vreme rea, iar capul sau lung, puternic si nobil il deosebeste de orice alta rasa.
In Europa, "Brac" reprezinta termenul generic folosit pentru cainii care vaneaza pe baza simtului olfactiv. Este evident ca acest tip de caine a existat si in secolul al XIII-lea, din moment ce in anul 1260 Bruno Latini descria calitatile "bracilor cu urechi lungi, cazute, care simt prezenta animalelor salbatice si a pasarilor cu ajutorul mirosului, fiind utili la vanatoare".
In "Enciclopedia Canina" a lui Fiorenzo Fiorone apare o clasificare a raselor pe grupe, in functie de caracteristicile morfologice. Astfel, Bracul si alte rase asemanatoare sunt inclusi in grupul cainilor de tip bracoid, fiind descrise astfel: "craniul este oarecum rotunjit, capul - cu urechi cazute, babine lungi si cazute, care se intind sub nivelul mandibulei - are o forma prismatica si este brazdat de o depresiune destul de marcata; botul este la fel de gros la baza ca si la varf".
Inainte de aparitia armelor de foc pentru vanatoare, in secolul al XVIII-lea, pasarile erau capturate cu o plasa si imobilizate cu ajutorul cainilor. In secolele al XVIII-lea si al XIX-lea, cresterea si selectia cainilor in vederea satisfacerii nevoilor in schimbare ale vanatorilor din Marea Britanie si Europa continentala au condus la sporirea numarului de caini, ce au evoluat in rasele de vanatoare distincte de astazi. Aristocratii britanici, precum si detinatorii de terenuri vaste s-au orientat catre rasele specializate: pointeri, setteri, retrieveri si diferite tipuri de spanieli. Central-europenii, in schimb, au considerat ca nevoile lor pot fi satisfacute de catre un caine care vaneaza, face aret, aporteaza si care poate parcurge urma de sange.
Catrinel Pauna - cu bracul MultiCH Irbis vom Hege-Haus O alta evocare a tipului de brac din vremea respectiva, (dupa Tanzer - 1734) il descrie astfel: "tipul de caine folosit este alb cu pete maro, alb cu stropi sau maro inspicat; cu cat este mai mare si mai puternic, cu atat este mai bun, astfel putand simti mirosul de sus, pentru ca acesti caini de aret trebuie sa vaneze cu nasul ridicat in aer". Hektor 1, nascut in 1872, a fost primul Brac German inscris in Cartea de Origini Germana. Un alt reproducator important a fost Treff 56 care prezenta unele caracteristici ale copoiului, dar picioarele lungi si constructia mai usoara dovedeau influente de pointer.
Cele doua razboaie mondiale au afectat activitatea crescatorilor germani, guvernul fascist controland nu doar vanatoarea, ci si inmultirea cainilor de vanatoare. De exemplu, a fost luata hotararea de a distruge toti cainii albi cu pete maro, pe motiv ca nu se armonizau cu coloritul padurii!!! Unul dintre crescatorii care s-au mutat din Germania de Est in cea de Vest s-a dovedit a avea o insemnatate deosebita pentru revigorarea rasei. Astfel, canisa Wasserschling a lui Gustav Machetanz s-a remarcat ca una dintre cele mai valoroase in istoria rasei, iar Axel v. Wasserschling a fost pana de curand unul dintre cei mai importanti reproducatori postbelici. Acest caine a fost pretuit nu numai pentru conformatia excelenta si temperamentul extraordinar, ci si pentru faptul ca a transmis aceste calitati urmasilor. Patru dintre cei mai reprezentativi reproducatori ai Germaniei anilor '80, KS Elk v. Hege-Haus, KS Boss v. Osterberg, KS Remo Rothenuffeln si WdCH Ciro vom Bichtelwald, il aveau pe Axel v. Wasserschling in ascendenta. Toti au fost caini remarcabili, cu un aer de noblete foarte apreciat de pasionatii germani. Acesti caini aveau pieptul adanc, spatele drept si puternic, coada prinsa sus si capul lung si puternic, asemenea ilustrului lor stramos. De la Hektor 1 si Treff 56, rasa a parcurs un drum lung, insa crescatorii de brac din ziua de azi au de ce sa le multumeasca pasionatilor "timpurii" ai rasei, ale caror idealuri speram ca vor fi continuate.
In ultimii ani în Romania au fost importate exemplare foarte valoroase care au obtinut rezultate remarcabile atat în tara cat si în strainatate. Desi acesti braci nu au fost produsi în canise romanesti, este laudabil faptul ca posesorii lor au stiut de unde sa achizitioneze acesti reproducatori. Exista deci premisele unei competitii reale între crescatorii romani, pornind de la noile linii, care cu sigurantã vor ridica nivelul rasei în Romania.
